Primarul Brașovului, George Scripcaru, amendat de CNCD după ce Consiliul Local a refuzat numirea unui consilier într-o comisie

Primarul Brașovului, George Scripcaru, amendat de CNCD după ce Consiliul Local a refuzat numirea unui consilier într-o comisie
Publicat: 21/11/2013, 22:03

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a fost amendat miercuri de CNCD cu 6.000 de lei, după ce unul dintre cei doi consilieri ai Forumului Democrat al Germanilor din România(FDGR), Christian Macedonschi, a reclamat că de un an și jumătate Consiliul Local, dominat de USL, refuză să-l includă într-una dintre comisiile de specialitate.

„De fapt, totul a fost și este o încercare prostească de răzbunare din partea PSD-ului, pentru că am candidat la alegerile locale de anul trecut pentru postul de primar. După alegeri, șeful organizației municipale a PSD Brașov, Mihai Ghirdă, mi-a reproșat că n-am vrut să-mi retrag candidatura, cum îmi ceruseră pesediștii, și l-am împiedicat astfel pe candidatul lor să-l învingă pe Scripcaru și să iasă primar”, a declarat pentru gândul consilierul FDGR, Christian Macedonschi, care a obținut o sentință în instanță care obligă Consiliul Local să îl repartizeze într-o comisie. Aceasta a fost atacată cu recurs de către Consiliul local la Curtea de Apel Brașov, care urmează să-și dea verdictul, irevocabil, lunea viitoare. Dacă va pierde și la recurs, el va trebui numit într-o comisie, în caz contrar Consiliul local urmând a fi dizolvat de drept, întrucât nu s-a mai întrunit într-o ședință ordinară din luna august a.c. „E ultimul lucru pe care l-aș dori, dar dacă legea nu va fi respectată măcar în ceasul al doisprezecelea, nu voi avea încotro și voi cere guvernului dizolvarea Consiliului local și organizarea de alegeri anticipate la Brașov, pentru un nou consiliul local”, ne-a mai precizat consilierul Macedonschi.

Asztalos Csaba, președintele CNCD: „Am amendat primarul pentru că el e reprezentantul legal al Consiliului local!”

Amenda de 6.000 de lei va fi plătită de „reprezentantul legal al Consiliului local Brașov”, după cum se precizează în hotărârea de sancționare adoptată de Colegiul Director al CNCD. Contactat de gândul, președintele CNCD, Asztalos Csaba, ne-a oferit următoarea explicație: „Am adoptat această formulare generală pentru a determina astfel identificarea exactă a persoanei sau persoanelor vinovate de neaplicarea legii, fie primarul, fie consilierii locali, fie toți laolaltă. În opinia mea, reprezentantul legal al Consiliului local este primarul, în motivarea hotărârii de amendare vom explica foarte clar acest lucru. Pentru că primarul are obligația legală de a propune, prin proiect de hotărâre, nominalizarea consilierilor în comisiile de specialitate ale Consiliului local. Or, dacă primarul nu a făcut acest lucru, Consiliul local n-avea cum să-l nominalizeze pe consilierul Macedonschi într-una dintre comisii”.

Scripcaru: „O prostie, nu eu trebuia să fiu amendat, ci fiecare consilier care a încălcat legea!”

La aflarea veștii că a fost amendat de CNCD, Scripcaru a răbufnit. „E o prostie, în nici o lege nu se spune că reprezentantul legal al Consiliului local ar fi primarul, legea spune că primarul este reprezentantul localității în care a fost ales. În plus, eu am inițiat în mai multe rânduri proiecte de hotărâre pentru nominalizarea domnului Macedonschi într-una dinte comisiile Consiliului local, dar majoritatea USL-istă n-a vrut în ruptul capului să voteze acest lucru, nici la constituirea consiliului, nici ulterior. Așa că o să contest în instanță decizia CNCD-ului”, a spus Primarul Brașovului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×